Sistemul de supraveghere video este un instrument eficient de culegere a datelor, de documentare, de stocare și de suport în coordonarea acțiunilor organizate de către poliție. Introducerea monitorizării cu ajutorul camerelor de supraveghere video duce la scăderea stării de infracționalitate prin descurajarea potențialilor infractori. Sistemul de supraveghere video, prin structura sa de activitate are drept obiectiv creșterea sigurantei și prevenirea criminalității în zona de acțiune.
Prezența camerelor video va duce la o scădere semnificativă a infracțiunilor din raza lor de acțiune în următoarele moduri:
- prezența avertismentelor scrise “Zonă supravegheată video”,
- prezența camerelor video, acestea fiind recunoscute de majoritatea cetățenilor,
- intervenția echipajelor în timp real, dacă operatorul de la dispecerat semnalează fapte de violență, distrugere, vandalism, infracțiuni, accidente rutiere, încălcări ale regulilor de circulație,
- utilizarea înregistrărilor video pentru a dovedi fapte de natură infracțională.
Prin dotarea cu echipamente specifice și amenajarea unui dispecerat se va obtine scăderea ratei criminalității în comuna Cudalbi în scopul asigurării obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum și a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizică sau sănătatea.
Într-o lume în care infracționalitatea atinge cote alarmante, sistemele de supraveghere video devin din ce în ce mai utilizate. Imaginile devin cea mai eficace unealtă în rezolvarea infracțiunilor, prevenirea vandalismului și, nu în ultimul rând, a furturilor. Sistemul de supraveghere video vine în întâmpinarea autorităților ce au ca obiectiv asigurarea ordinii și liniștii publice, paza și protecția obiectivelor de interes public, precum și a celor care desfășoară activități de combatere a criminalității sociale: Postul de poliție Cudalbi, Jandarmeria, Inspectoratul Județean de Poliție Galați, precum și alte servicii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Scopurile principale ale unui astfel de sistem sunt de a proteja populația împotriva faptelor antisociale și de a ajuta autoritățile, pentru a interveni cu rapiditate în cazuri de urgență fie ca este vorba de situații de natură criminală sau fenomene naturale grave, cutremure sau inundații. Totodată se poate monitoriza traficul rutier, ordinea publică sau se pot dovedi diferite fapte ce țin de gospodărirea comunală. La ora actuală sistemele de supraveghere video sunt mai eficiente decât paza umană, sunt mai ușor de întreținut iar prețurile scad în fiecare zi, fiind o măsura de protecție care în timp își dovedește eficiența.
A. Amplasare: 1. Intersecțiile principale din comună; 2. Intrările în/ ieșirile din localitate; 3. Instituțiile de învătământ; 4. Locurile de joacă/ recreere; 5. Instituțiile publice; 6. Parcările auto; 7. Piața agroalimentara; 8. Gospodăriile de apă potabilă; 9. Stațiile BUS; 10. Zone de interes local; 11. Intrările/ Ieșirile (din) spre terenul arabil al comunei;
B. Caracteristicile sistemului de supraveghere video: 1. Camere de supraveghere video de înaltă rezoluție; 2. Camere fixe și camere mobile; 3. Filmare pe timp de noapte; 4. Stabilizare electronică a imaginii; 5. Identificarea numerelor de înmatriculare a vehiculelor care intră în câmpul vizual al camerelor de supraveghere; 6. Sistem optic capabil să modifice unghiul de vedere al camerei cu valori de până la 50 grade; 7. Înregistrarea imaginilor în format digital; 8. Înregistrarea permanentă a imaginilor de la toate camerele din sistem, cu păstrarea înregistrărilor pe o durata de 30 zile; 9. Posibilitatea de arhivare a oricăror înregistrări pe suport de date extern; 10. Catalogarea și indexarea informației să fie pe baza de dată și oră, și alte date introduse de către operatori; 11. Asigurarea controlului mișcării camerelor video de către operatorii din dispecerat; 12. Afișarea în dispecerat, în timp real, a imaginilor video preluate de camerele video amplasate în zonele de interes; 13. Dispecerat dotat corespunzator pentru supravegherea filmărilor și anunțarea organelor abilitate; 14. Amplasare sistemului de înregistrarea într-o locatie securizată; 15. Restricționarea accesului neautorizat la sistemul de supraveghere video; 16. Automatizarea mișcării camerelor video pe trasee programabile pentru acoperirea întregii zone supravegheate, fără a necesita controlul permanent al mișcării camerelor de către operator; 17. Prelucrarea înregistrărilor video înainte de export, pentru mascarea elementelor identificabile ale persoanelor în cazul în care acest lucru este necesar și/ sau prevăzut de lege; 18. Adaptarea modului de supraveghere la condițiile de iluminat; 19. Consum redus de energie;
C. Finanțare: 1) Accesarea de fonduri nerambursabile pentru instalare sistem supraveghere video în comuna Cudalbi; 2) Contractare împrumut de către UAT Cudalbi pentru instalare sistem de supraveghere video în localitate; 3) Instalare sistem de supraveghere video din fonduri proprii ale UAT Cudalbi; 4) Sponsorizări și donații obținute de la persoane care vor să contribuie la instalarea unui sistem de supraveghere video în comuna Cudalbi;
De ce avem nevoie de toate aceste informatii? Datele pe care le colectam prin acest formular de identificare a solutiei sunt importante pentru a genera mai multa forta procesului de participare si pentru a avea sanse mai mari sa generam probleme rezolvate:
Acest site a fost realizat cu sprijinul Uniunii Europene. Continutul acestuia reprezinta responsabilitatea exclusiva a Centrului de Dezvoltare SMART si in niciun caz nu poate reflecta opiniile Uniunii Europene.