Educatie: Cudalbi- Înființare grădiniță cu program prelungit

Nume : Agache Ionut
Tara : Romania
Data : 29.03.2019
Profesie : Economist
Organizatie : Asociatia Centrul de Dezvoltare SMART
Institutie tinta : UAT Cudalbi
Stadiul problemei :

Procesul educațional de astăzi ne-a creat convingerea că cele mai multe probleme ale copiilor sunt datorate, în mare parte, multiplelor schimbări care au condus la crearea unei crize în sistemul de învățământ. Provocarea majoră pentru educație este aceea de a face față în sens pozitiv schimbării. Societatea contemporană supune copilul unui sistem de stimulari intensive ale căror influențe puternice nu pot fi ameliorate decât în cadrul unor activități care se desfășoară în instituții prescolare, cu personal calificat care oferă alternative educaționale accesibile preșcolarilor. În gradiniță se dezvoltă competențele funcționale esențiale pentru integrarea optimă în activitatea școlară, comunicarea, stimularea inteligenței, a gândirii, a creativității și formarea de deprinderi de muncă intelectuală, deprinderi practice si fizice. Învățământul preșcolar răspunde unei nevoi de necontestat și anume nevoia de educație a copiilor într-o societate în care familia este extrem de ocupată iar gradinița trebuie să găsească acele resurse care să răspundă cerințelor actuale. Lipsa unei gradinițe cu program prelungit în comuna Cudalbi îi face pe mulți părinți să renunțe la serviciu pentru a fi alături de copii după terminarea programului de la grădinița cu program normal sau să apeleze la o bonă pentru a avea grijă de copii. În ambele variante costurile sunt destul de mari. Înființarea unei grădinițe cu program prelungit în comuna Cudalbi contribuie la creșterea gradului de bunăstare a familiilor din localitate.



Solutii primite de la cetateni

Agache Ionut

Agache Ionut, Romania, Economist (29.03.2019)

Finanțare:



1. Accesarea de fonduri nerambursabile pentru înființare gradiniță cu program prelungit: a) POCU- Axa 6- Sprijinirea participării la învăţământul ante-preșcolar și preșcolar în special a grupurilor cu risc de PTS, cu accent pe copiii aparținând minorității roma și a celor din mediul rural (apel deschis pana în luna iunie 2019); b) Programul ”gROwth – investim în copii, investim în viitor” c) Alte finanțări nerambursabile;



2. Fonduri proprii ale UAT Cudalbi pentru înființarea unei grădinițe cu program prelungit;



3. Sponsorizări din partea entităților care doresc să investească în educația copiilor preșcolari;


Agache Ionut

Agache Ionut, Romania, Economist (29.03.2019)

Dotările gradiniței cu program prelungit: 1. Bucătărie care să îndeplinească toate cerințele igienico-sanitare de funcționare; 2. Sală de mese; 3. Vestiar și hol de primire; 4. Clasele amenajate corespunzător cerințelor legislației în vigoare pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ; 5. Mobilier modern; 6. Material didactic- materiale grafice, jocuri educaționale, seturi demonstrative, materiale audio-vizuale, materiale și instrumente de scris/ citit, planșe cu diverse imagini; 7. Calculatoare/ laptopuri și dispozitive periferice; 8. Echipamente audio-video: sisteme audio, video-proiectoare, TV; 9. Jocuri și jucării- jocuri și materiale de masă; 10. Aparate, truse, echipamente; 11. Bibliotecă; 12. Grup sanitar; 13. Sală de sport dotată corespuzător; 14. Loc de joacă amenajat în aer liber; 15. Sistem de încălzire, sistem de supraveghere pentru interiorul și exteriorul clădirii, sistem detecție incendiu;


Agache Ionut

Agache Ionut, Romania, Economist (29.03.2019)

Spațiu pentru amenajare gradiniță cu program prelungit:



1. Casa Pionierului;



2. Clădirea în care funcționează compartimentul “Impozite și taxe locale” din cadrul Primăriei Cudalbi, după mutarea acestuia în noul sediu al primăriei;



3. Clădirea în care funcționează compartimentul “Registre agricole și activitate funciară” din cadrul Primăriei Cudalbi și Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Cudalbi, după mutarea acestora în noul sediu al primăriei;


Care este solutia ta?

De ce avem nevoie de toate aceste informatii? Datele pe care le colectam prin acest formular de identificare a solutiei sunt importante pentru a genera mai multa forta procesului de participare si pentru a avea sanse mai mari sa generam probleme rezolvate:

*

Soluția ta - Te rugam sa fii cat mai concis(a) si la obiect. Acest camp este limitat la 1500 de caractere. In cazul in care ai nevoie de mai mult spatiu, te sfatuim sa mai publici o solutie. Pentru ca ideile tale sa fie considerate in adresa oficiala catre autoritati, solutia trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii care formeaza misiunea metodei noastre de participare:

  • sa fie fezabila: asta inseamna ca poate fi indeplinita de catre organizatiile existente, sau cu ajutor de la terti.
  • sa fie valoroasa: solutia trebuie sa aduca valoare comunitatii careia se adreseaza
  • sa fie sustenabila: solutia trebuie sa aibe sanse sa atraga sprijinul si resursele necesare de la mediul politic, social sau de afaceri.
*

Nume complet - Vom publica numele tau ca sa-ti oferim credit pentru solutia ta si ca sa te promovam.

*

Țara - Publicam si tara din care provii, pentru a vedea cat de intercultural este procesul de participare.

*

Profesie - Publicam si profesia ta, pentru a te promova mai bine.

*

Educație - Nu publicam aceasta informatie. O cerem doar pentru evidentele noastre statistice.

*

Email - Nu publicam nici aceasta informatie. Pastram insa adresa de email pentru a comunica cu tine atunci cand va fi nevoie, pentru a redacta adresa oficiala cu solutia cea mai buna, catre autoritati.

*

Telefon - Telefonul nu se va publica. Il pastram pentru a tine legatura cu tine in cazul in care va fi nevoie, pentru a redacta adresa oficiala cu solutia cea mai buna, catre autoritati.

Website - Acest camp nu este obligatoriu. Daca ai un blog sau doresti sa promovezi o asociatie, o poti face aici. Nu vor fi acceptate site-uri care promoveaza un comportament neadecvat.

Poza proprie - Nici acest camp nu este obligatoriu. Poti sa faci upload la o poza de dimenisuni 80x80 pixeli sau mai mare, in format JPG, GIF sau PNG. Acest lucru te va promova mai bine.

Iti multumim pentru ca ai initiativa de a publica o solutie la aceasta problema, pe platforma noastra de participare! Efortul tau contribuie la indeplinirea misiunii acestui proiect, si anume implicarea cetatenilor in furnizarea de solutii valoroase, fezabile si sustenabile la problemele de interes public. Prin exemplul tau suntem mai aproape de a genera politici publice facute de cetateni!


Acest site a fost realizat cu sprijinul Uniunii Europene. Continutul acestuia reprezinta responsabilitatea exclusiva a Centrului de Dezvoltare SMART si in niciun caz nu poate reflecta opiniile Uniunii Europene.