Menținerea actualului sistem de învățământ din România pune în pericol competitivitatea şi prosperitatea țării. Acest sistem are patru mari probleme: Sistemul de învățământ este ineficient Performanțele obținute de elevii din România la principalele evaluări internaționale: PISA, TIMSS şi PIRLS se află mult sub media internațională. Mult mai îngrijorător este însă faptul că performanțele înregistrate de elevii noștri sunt semnificativ mai slabe decât cele ale elevilor din ţările vecine, recent intrate în UE, care au aproximativ aceleași condiții social-economice ca România. Aceste performanțe ne arată că trebuie să punem capăt iluziei că avem un sistem performant, invocând reușitele la olimpiadele internaționale. Rezultatele olimpicilor noştri sunt prea puţin relevante pentru sistem, pentru ca ele reflectă excelența lor personală şi a câtorva profesori care îi pregătesc, nicidecum starea sistemului. Sistemul de învățământ este nerelevant în raport cu economia şi societatea viitorului. Toate analizele actuale arată că viitorul va fi dominat de economiile şi societăţile bazate pe cunoaştere. În acest context, prin Agenda Lisabona, UE a stabilit 5 indicatori care arată măsura în care o țară şi Uniunea, în ansamblul ei, sunt capabile să facă faţă provocărilor economiei cunoașterii. Poziționarea României în raport cu indicatorii economiei cunoașterii („indicatorii Lisabona”) arata ca actualul sistem de educație nu este capabil să asigure României o poziție competitivă în economia cunoașterii. Sistemul de învățământ actual este inechitabil. Un sistem de învățământ este echitabil dacă asigură elevilor aceleași oportunități de învățare şi de rezultate, indiferent de mediul socio-economic sau cultural din care provin. Din păcate, în România, în ciuda intervențiilor de până acum, se mențin inechități flagrante. Apartenența la mediul rural se asociază cu dezavantaje majore: actualmente numai 24,54% dintre elevii din mediul rural ajung să urmeze liceul. Proporția elevilor din mediul rural care obțin rezultate slabe la limba română, matematică şi științe este de 2-6 ori mai mare decât a celor din mediul urban; proporţia celor care obțin rezultate foarte bune la aceleași discipline este de 2-3 ori mai mică! Grupurile vulnerabile continuă să fie, în mare măsură, dezavantajate educațional. Aproximativ 80% dintre tinerii neșcolarizați sunt rromi, dintre care 38% sunt analfabeți funcțional. Proporția de copii rromi înscriși în învățământul primar este de 64%, faţă de 98,9% – media națională. Sistemul de învățământ actual este de slabă calitate. Infrastructura şi resursele din sistemul de învățământ sunt de slabă calitate. Majoritatea școlilor din România au o arhitectură care corespunde unei concepții despre scoală de la finele secolului al XIX-lea, nu de la începutul secolului al XXI-lea. Peste 82% din totalul clădirilor școlare sunt construite înainte de 1970, uneori chiar cu mult mai mult timp în urmă, ceea ce face ca starea şi dotarea lor să nu mai corespundă standardelor actuale de pregătire. Din mii de şcoli lipsesc facilitățile de bază (apă curentă, WC etc.), iar dotarea materială este precară. Doar 36% dintre şcoli sunt conectate la internet, majoritatea covârșitoare fiind formată din liceele din mediul urban. Resursa umană îmbătrânește îngrijorător (media de vârstă a personalului didactic este de 40 de ani la femei şi de 44 de ani la bărbaţi), iar calitatea prestaţiei este, în general, slabă. Doar 18% din personalul didactic a urmat un curs de pregătire pentru utilizarea tehnologiei informaţiei în predare, iar într-un sondaj recent 74,3% dintre elevii de clasa a VIII-a susţin că profesorii obişnuiesc să le dicteze la majoritatea materiilor. Programa şcolară este deosebit de încărcată şi mai ales, este lipsită de o viziune clară. Evaluarea elevilor, îndeosebi prin teste naţionale şi bacalaureat, este de slabă calitate. Managementul unităţilor şcolare a fost politizat excesiv, împiedicându-se astfel acumularea de know-how şi formarea managerilor profesionişti.